11 ianuarie 2013

Vine weekend-ul...

     De obicei weekend-urile sunt pentru familie, bineînteles asta cu excepţii. Sunt plecat în timpul săptamânii destul de mult de acasă, încat ajung să nu îmi mai văd copilul decât atunci când doarme. Stiu că întreaba mereu de mine şi mă "sună" de pe celularul de jucărie pe care i l-am adus dintr-o delegaţie.  Nu vreau să ajung pentru el  un străin care are numele Tati şi care îi aduce câte o jucarie de fiecare dată când pleacă pentru cateva zile de acasă. 

  Am hotarat să facem o ieşire weekend-ul acesta.
  Unde? Acolo unde merge tot omul...pe Valea Prahovei de sâmbată dimineaţa şi până duminică seara. Am rugat-o pe soţie să pregatească totul pentru ca mâine dimineaţă să ne echipam, să încărcam bagajele în maşina şi să plecăm.
     Azi dimineaţa pe cand făceam un duş fiebinte, mi-am amintit că nu făcusem rezervare, dar am reuşit să mă ocup şi de acestă problema de îndata ce am ajuns la birou. Ce am mai gasit acolo? Pai.. un mesaj de la Alex care îmi scria sec " Cf? :-*"   Oare ce aş putea să fac la 2 a.m , în afară de faptul că sunt acasa în pat cu soţia şi că probabil dorm?  Prescurtările astea mă scot din sărite dar săruturile îmi plac întotdeauna.
     Caut prin sertarul memoriei dosarul cu numele Alex, şi zâmbesc. Am şi de de , pentru că e un tip foarte drăgut cu o piele deschisă la culoare, pomeţi bine conturaţi şi cu ochii limpezi şi verzi ...şi din câte îmi amintesc sexul cu el a fost interesant. Dar azi nu! Azi nu vreau să sun pe nimeni. Este vineri şi deja mintea îmi zboara la escapada de weekend, la Sinaia, la zăpadă, unde voi petrece putin timp alături de fiul meu şi de soţie. Macar atât pot face şi eu pentru ei.

      E ora 19 şi sunt înca la birou. Vinerea este mereu mai mohorată, nimeni nu are chef de vorbă , toată lumea vrea să plece cât mai repede acasă. Unii reuşesc altii nu...Pe mine m-a sunat soţia pe la prânz să îmi spuna că merge la maică-sa în vizită şi să mă întrebe dacă pot să vin şi eu dar am preferat să invoc o scuză şi să rămân mai mult la birou. De ce?
     Pentru că nu îmi crează niciun fel de placere deosebită să o văd pe scorpie, şi să îi zâmbesc politicos în timp ce aş injura-o în gând şi pentru că nu am vrut să ma duc acasă ştiind că nu e nimeni acolo, evitând să mă uit la documentare plictisitoare în timp ce aş fi tras de un Johnny Walker tolănit pe canapea.
     Aşadar acum voi pica direct la cina,mă voi juca puţin cu băiatul meu,  după care voi face un duş fierbinte vreo jumătate de oră, voi acuza o durere groaznică de cap şi voi primi probabil o aspirină...mă voi pune direct în pat şi voi dormi neîntors pană mâine dimineaţă.
     


Un comentariu: