Noaptea de sub Tâmpa Partea I

     Se întampla în cetatea Braşovului, în ograda unui hotel situat aproape de centru.

El, să fi avut undeva sub 30 de ani, cu un corp bine proporţionat, păr blonduţ tuns scurt, ochii vezi şi vocea plăcută.

     Ne-am salutat în dreptul uşii, l-am invitat înauntru şi deşi părea că ezită, încurajat de zâmbetul meu a facut primii paşi. El a luat un loc  pe canapea, eu mi-am facut datoria de gazdă bună servindu-l  cu un whiskey cu gheata, şi aşa am început să povestim. Deşi as fi vrut să-mi iau limba în gură cu el de când a intrat în camera, m-am abţinut şi am început să număr în gând... o sută, nouăzeci şi nouă, nouăzeci şi opt... şi am scăpat. Aşa procedez de fiecare dată când sunt prea nerabdător.

      Am epuizat pe rând subiecte plictisitoare legate de politică, societate, vreme şi inevitabil am ajuns şi la superba celulă a societăţii. Încurajat de verigheta pe care nu m-am mai sinchisit să o mai dau jos... mi-a mărturisit că e însurat de trei ani, şi ca nu e deloc fericit. Ştiam ca era căsătorit, dar nu şi nefericit. Adevarul este că nu ştiu câţi dintre noi ar putea să spună cu mâna pe inimă asta.  

     Nu e treaba mea să mă amestec în drama lui, nu vreau să mă joc de-a psihologul şi clientul aşa că tac şi mai umplu două pahare. Nu vreau nici să dau cu bâta în baltă şi să îi spun că nu mă interesează problema lui şi să îi reamintesc pentru ce ne-am întalnit aşa că îmi dau toată silinţa să îi ascult off-urile dar să îmi păstrez părerile pentru mine. Mereu mi-au placut oamenii deschişi şi am fost învăţat în familie că trebuie să ajut mereu un om care are probleme... chiar şi să stau să îl ascult. Face atât de bine cateodată să ne povestim problemele unor necunoscuţi, nu pentru că n-ar putea da sfaturi mai  bune, dar cu siguranţa pentru că nu ne-ar păsa vreodată dacă ne vor judeca. 

     Acesta este uneori riscul să ieşi cu un bărbat căsatorit, ai sansa să plonjezi fără să vrei într-un monolog despre nefericirea din cuplu, şi dacă mai ai şi norocul să îi dai de băut o să îti spună totul complet  cu cele mai interesante detalii de viată. Pe masură ce povestea mă gândeam că unele persoane nu înşeala cu sânge rece doar pentru a-şi satisface o nevoie primară sau pentru că sunt răi ca oameni. Unii caută ceea ce nu gasesc în interiorul cuplului, şi nu mă refer aici la faptul ca el nu găseste un penis erect între picioarele soţiei, ci îi lipsesc: afectiunea şi atenţia. În mometul în care semnezi actul nu îţi spune nimeni că vei da la un moment dat în timp şi peste răciri glaciare, priorităţi diferite, lucruri neprevazute care îţi intersectează autostrada, rutina şi multe... dar multe responsabilităţi. Afecţiunea, atenţia de care ai nevoie, comunicarea şi intimitatea pot deveni în timp accesorii de lux care decorează relaţia. Atât de luxoase... şi atât de greu de păstrat. 

    Reactionez instantaneu la suferinţa altuia, dar nu sunt mai breaz ca să dau sfaturi. Unele lucruri trebuie mereu păstrate pentru tine însuţi. 

      E destul de târziu. În lumina difuză umbrele ni se plimbă în voie pe un perete alb. Whiskey-ul din pahare dispare şi în locul lui apare altul iar lumea pare să încetinească singura. Îl privesc meticulos... oare chiar are aceleaşi dorinţe şi temeri? Oare chiar are aceleaşi speranţe şi nevoi ca şi mine? Întinsi în patul matrimonial, privind spre tavanul care se mişca odată cu ochii mei mai vii ca niciodată,  l-am luat în brate... şi pentru prima data nu m-am mai gândit la mine, simţeam nevoia să îl ocrotesc măcar pentru o noapte. Mâine ar fi fost mereu mâine... şi ce-ar fi fost dacă acum ar fi fost altfel... Am realizat că oricât de mult mi-aş dori nu pot să controlez în totalitate lucrurile, pe fiecare drum apare mereu ceva neprevăzut care te duce într-o lume total necunoscută în care dispui doar de curajul nebunului...si nu întotdeuna planurile de acasa vor coincide cu ceea ce se va întamplă în târg.  

     Mâine eu voi pleca spre casă în timp ce el probabil va trebui să dea explicaţii de ce nu şi-a petrecut noaptea acasă. Poate că nu căuta sex... căuta doar pe cineva care ar fi putut să îl asculte şi să-l înteleagă. Şi eu am nevoie cateodată de asta...dar pentru mine e mai greu să îmi deschid sufletul în faţa oamenilor, indiferent că sunt cunoscuţi sau necunoscuţi şi în faţa celor mai grele probe din viaţa mea intimă am învătat să strâng din dinti şi să merg mai departe singur fără să spun prea multe sau să mă lamentez. Poate că de aceea am ales să scriu , în loc să vorbesc cuiva despre toate astea...