Punct. Şi de la capăt...

     Aerul de munte a fost binevenit după o saptamană întreaga de muncă şi m-a făcut să pierd noţiunea timpului, aveam mereu impresia că sunt în concediu de cateva zile bune. Alaltăieri după masă a nins puţin, pretutindeni erau sănii trase de copii şi adulti, iar culoarea fularelor şi ale căciulilor de iarnă şi albul munţilor amestecat cu verdele închis al pădurilor de conifere făceau atmosfera atât de placută. 


     Prin parcuri copii se bulgăreau, pe alei îndragostiţii se ţineau de mană, maşinile care treceau pe stradă parcă nici nu mai contau atât de tare, şi un miros plăcut de scortisoară, migdale şi nuci prăjite se propaga prin aerul tare şi rece. 
     Mi-am luat prinţul, l-am pus pe umeri şi am luat-o la plimbare prin centrul oraşului. O tanti ne-a lăsat să ne jucam cu caţeluşii ei pe care îi scosese printr un parc, fiul meu era în al nouălea cer  cand i-a văzut, nu ştia ce sa le mai facă. Se bucura şi în acelaşi timp era şi puţin speriat. Se dădea putin în spate după care cu mult curaj mergea spre ei îi tragea de urechi şi apoi îi mângaia. Cănd îl vedeam cum se bucură m-am gândit mai serios la gandul de a-i lua un animal, dar pentru ca asta să se întample trebuia să treaca şi de votul soţiei din urna familiei. 
     Mai tarziu când se mai intunecase n-am întors, am luat cina în restaurantul hotelului şi n-am petrecut toata seara într-un jacuzi, cu o sticla de şampanie. 
     Noaptea târziu, după ce prinţul adormise, mi-am facut loc în braţele soţiei iar mijlocul nopţii m-a prins cu capul între picioarele ei. Era încinsa rău, dar de teama că l-am putea trezi pe cel mic am încercat să nu facem zgomot. Într-un final m-am terminat în ea împingandu-mă puternic şi muscând-o de umăr. Păream fericiţi amandoi dupa acesta zi absolut superbă.

    Astăzi când scriu, îmi par toate acestea mult prea îndepartate. Traficul până la muncă azi dimineată la 8:30 a.m. mi-a reamintit unde sunt, ce zi este azi şi ce trebuie să fac. Mă întorc într-o alta saptamană din viaţa mea, o săptamană la fel ca toate celelale. Oare chiar atât de repetitive trebuie să fie vieţile noastre?