21 ianuarie 2013

Reality Check! Please...

     O alta zi îngrozitoare de luni cu oameni care vin şi pleacă de la mine din birou de parcă as fi într-un ghişeu de ticketing de pe Heathrow şi dau informaţii despre un zbor care tocmai a fost anulat. Se întamplă să mai am cate o stare de asta în care aş crăpa capul cuiva de cum deschide uşa şi apoi gura, când singurul lucru pe care îl vreau este să stau liniştit fără să mă deranjeze nimeni. Dar astazi cu singuranţă nu este ziua aceea.

     Când am început să lucrez voiam multe responsabilităţi, însa când mi s-a împlinit visul am vrut să le dau înapoi dar nu am mai putut. Mereu ajungem să ne dorim lucruri nepotrivite pentru noi crezând că ele ar reprezenta culmea existenţei, dar chiar şi atunci când ajungem să le avem rămânem nemulţumiţi.
     Cu bărbaţii cu care ajung să mă culc nu se întampla de fiecare dată chiar asa. Chiar dacă unii îsi pierd o parte din farmec după o partidă de sex, alţii rămân să mă bântuie pentru mult timp. Eu îmi amintesc de mirosul lor. Fiecare dintre noi avem câte un miros specific: parfumul combinat poate cu o cremă de mâini sau de faţa, deodorantul pe care îl folosim, tutunul pe care îl fumăm, after shave-ul din dimineţile în care ne radem, sudoarea după o partidă de sex, toate acestea combiate cu mirosul corpului intr-o esenta unică. Sunt unele dintre ele care cred că îmi rămân multa vreme în nas şi oricât de mult mi-aş dori să le reproduc ştiu că nu mi-ar iesi niciodată. Cine nu a avut vreodata barbaţi care să îi bantuie? Pentru mine...ultimul dintre ei o face chiar acum.
     Îmi sunt de ajuns doar câteva secunde în care trebuie doar să îmi închid ochii şi pot să îi simt mirosul şi să reactionez. Îmi amintesc cu drag de noaptea petrecută la Braşov...şi pe cat părea de realistă la început pe atât de pasională a devenit la sfârşit. 
Oare mi-ar răspunde dacă l-aş suna? Mi-a zis că pot să o fac oricând... Oare ce i-aş putea spune? Cum ar reacţiona să îmi audă vocea, cum aş reacţiona eu să îl aud? Oare simte la fel ca şi mine? 
Oare ?
     Sau poate că ar trebui să îmi trag un cap de birou şi să îmi revin, right? Acolo unde e deşteptăciune multă e şi prostie cu caru' , vorba cuiva drag, nu spun cui. La naiba! Nu mă pot decide acum în care tabără mă integrez... 

2 comentarii:

  1. Nu poti calcula toate lucrurile asa cum ti-ai dori. Urmeaza-ti dorintele! Eu as suna in locul tau...

    RăspundețiȘtergere