Noaptea de sub Tâmpa Partea II

      M-a trezit mâna lui care îmi mângaia abdomenul , croindu-şi drum spre boxeri.

     Am început parcă să mă văd de undeva de sus, când un soi de curent electric mi-a traversat coloana vertebrală pana în mijlocul mădularului, făcandu-mă să vibrez usor. S-a întarit de îndata ce mâna lui a dat primele semne că vrea să-l atingă.

     Atingerea unui bărbat e ca un delir, ca o forţa care te izbeşte, te lasă paralizat de emoţie făcandu-ţi inima să-ti bata în gât. Nu deschisesem ochii de teamă să nu spulbar vraja care deja îmi dădea fiori. 

     Mi-a dat boxerii jos, s-a apropiat cu gura de locul faptei dar nu m-a atins. Respiraţia aceea sacadată şi caldă mi-a făcut pula să zvacnească necontrolat şi să îi ceara disperata gura. Acum mă trezisem de-a binelea, l-am apucat uşor cu amândoua mâinile de cap şi l-am încurajat să o ia. N-a stat pe ganduri, căci în secunda doi îmi făceam loc prin aceea firbinţeala frapantă. 

     Am deschis ochii. Imaginea lui pe fondul de lumină şi umbră, în care mă sugea apăsat, plescaitul uşor care acoperea ticaitul ceasului, tendinţa să mă îndes mai adanc la el în gură... toate acestea declanşaseră un mecanism interior care stătea gata să explodeze. Lumea începe să se rotească şi eu deodată cu ea, nu mai contează nimic acum, nu mai contează trecuturile negre, sau viitoarele momente de incertitudine pentru că mintea este în stand by. Lumea se roteşte pentru că e guvernată de capul dintre picioare. El dictează regulile jocului, şi pe masură ce se apropie de acel punct fară de întoarcere face ca orice formă de raţiune să pălească. 

     De cum începe să mă masturbeze într-un ritm mai alert şi buzele îmi cuprind promiţator testicolele, totul în jur se dilată şi placerea explodează. Spasme necontrolate şi sperma care ţasneşte din mine ca dintr-o fantană arteziană e tot ce pot să definesc pe moment. Totul se termină în sudoare, totul se termină într-o multitudine de gâfaieli stranii. Totul este!  

     După ce mi-am revenit am încercat să îi întorc favoarea dar nu a vrut. Mi-a multumit în schimb, pentru că l-am ascultat şi n-am aşteptat nimic în schimb. Am ramas să ţinem legatura şi să ne mai întalnim cand mai trec prin oraş desi nici macar nu ne ştim numele reale. Poate că asta contează cel mai putin acum. În fond şi la urma urmei lucrurile bune li se întampla mereu celor care ştiu să le aştepte.
     La întoarcerea spre casă, pe când treceam prin Buşteni am oprit într-o parcare şi am privit spre crucea care se înalta falnică dintre nori. Uneori nu ştiu dacă ar trebui să mă simt binecuvantat sau blestemat pentru sumedenia de lucruri care există în mine. Odată demult am avut libertatea de a alege între două lumi, dar atunci am vrut să am totul. Ce e rău în asta atâta timp cât va rămane secretul meu şi n-as leza pe nimeni cu el? Ştiu foarte clar că dacă aş fi ales-o pe una dintre ele, cealaltă ar fi ajuns să mă bântuie mereu în momentele de declin în care m-aş fi întrebat dacă am ales bine. Nu vreau să mai caut justificări pentru ceea ce sunt!
     Eu sunt cel ce sunt!