Arcul cu săgeţi...

     Am luat poziţia corectă, cu picioarele depărtate la nivelul umerilor, rotindu-mi uşor bazinul în direcţia ţintei, cu arcul în mâna dreptă, săgeata aşezată la locul ei pe coardă şi lansator, cu degetele în poziţie de apucare, am armat, am identificat ţinta şi apoi am dat drumul. Săgeata a despicat aerul şi s-a înfipt aproape de centru.

      Lângă mine sa afla El, celălalt arcaş, cel cu care am plecat să cutreier lumea şi să găsesc fericirea lucrurilor mărunte. Am tras amândoi cu arcul preţ de vreo jumătate de oră epuizand de câteva ori săgeţile, eram într-o competiţie haioasă puşi pe şotii , simţindu-ne atât de bine. M-a bătut la punctaj dar mi-am luat revanşa în pat.

      De-aş fi putut să îmi controlez inima n-aş fi fost acum cu el, n-aş fi tras cu arcul, n-aş fi plecat sute de km ca să văd Turnul Sfatului, Podul Minciunilor sau Piaţa Mare, şi n-aş fi luat cina cu o seara înainte la etajul 11 al unui hotel cu o panoramă splendidă. Dar de ce să îmi controlez inima când am în faţa mea un bărbat care ştie să se facă atât de plăcut? care poate să îmi facă inima să bată mai puternic? 

       Am realizat zilele acestea că toată realitatea în care trăiesc este de fapt o mizerie, o bătoacă cu apă stătută şi urat mirositoare, dar în mijlocul căreia s-a născut un nufar, iar acest nufar mă face atât de fericit. Pentru el trebuie şa îmi păstrez atât cât pot măcar o faramă de luciditate, să nu las apa curgătoare să îi distrugă mediul în care trăieşte

      În adevarata viaţă faci mereu lucruri care te fac fericit, râzi din nimicuri, împarţi ultima bucată de tort, te bucuri dimineaţa de un latte cu mai multa aromă, sau te linişteşti  pe deplin doar când ţii pe cineva în braţe... În adevarata viaţa cutreieri lumea liber cu entuzism nu te propteşti niciodată într-un birou întrând într-o competiţie acerbă pentru responsabilităţi şi salarii mai mari, dăruieşti lucruri din adancul sufletului nu încerci să ţii mereu pentru tine ca şi când le-ai putea căra pe toate în mormant, în adevărata viaţă îţi deschizi inima şi te laşi vulnerabil, nu rămâi rigid şi îţi încrunti mereu muşchii faciali. Te iubeşti şi te accepţi aşa cum eşti fără să mai faci compromisuri sinucigase şi cine o să te accepte aşa cum eşti o să te urmeze cu siguranţă.

     Şi poate că aşa e mai bine câteodată, să nu ne putem controla inima. Altfel n-am şti cum este viaţa de pe cealalta parte a banului , şi n-am putea trăi niciodată prezentul cu adevarat. A trăi în prezent este poate un act de curaj,o binecuvantare şi un impuls de a pleca spre glorie personală. Cum ar fi ca nimic din mizeriile trecutului să nu te mai afecteze, cum ar fi ca nimic din aşteptarile viitorului să nu mai existe? mă intreb. Am fi probabil mult mai atenţi la ce se întamplă acum, la cum este să simţim mai intens, să tragem mai adanc aer în plămani, să vedem culorile mai vii, să ne eliberam de orice urma de disconfort şi să nu ne mai lăsăm copleşiţi. 

      Dar oare asta ar însemna şi să uit de dor? să şterg din memorie momentele intime în care îl aud cum geme şi îmi şopteşte numele atunci când sunt adânc în el?  până şi prezentul se cutremură când îmi amintesc de toate lucrurile astea. 

    Am luat poziţia corectă, cu picioarele depărtate la nivelul umerilor, rotindu-mi uşor bazinul în direcţia ţintei, cu arcul în mâna dreptă, săgeata aşezată la locul ei pe coarda şi lansator, cu degetele în poziţie de apucare, am armat... dar ţinta nu mai era acolo... Poate că uneori e mai bine să nu mai avem ţinte şi aşteptări, doar să ne lăsăm duşi de val... cu speranţa că cineva mai inteligent decat noi o sa ne poarte de grija şi nu o sa ne lase vreodată să ne rătăcim...