25 februarie 2013

Fără titlu...


     Bogdan, 34 de ani, avocat, căsătorit, doi copii … sună a “ partidă bună” în cursa femeilor singure şi disperate în căutarea de a deveni amanta perfectă. Păcat că noi, cei care deţinem eticheta: bisexual căsătorit căutam amanţi şi nu amante… dar lăsând la o parte micile detalii ce mai conteaza asta acum? Şi pentru mine e o partidă bună, dacă stăm să ne gândim puţin…nu? 

     După observarea atentă a altor detalii câteva zile în şir, descusându-l încet aţă cu aţă până a rămas aproape nud, scoţând dintre degetele lui ideile care călătoareau prin intermediul tastaturii catre mine m-am decis că mă pot bucura de un latte în compania lui.
     Aşa că am ieşit în oraş în timpul programului meu de muncă… evident şi în al lui. Dacă se presupune că avocaţii au procese şi pot ieşi oricând din intimitatea biroului, eu de ce să nu îmi pot permite luxul ăsta chiar dacă nu sunt avocat?
     Sau poate că sunt ?!
   Nu, nu cred … ultima dată când m-am uitat pe diplomă nu absolvisem dreptul. Pfff… ce uşurare. Şi acum că am stabilit asta pentru totdeuna, ţin sa spun că discuţiile din restaurantul în care am aterizat cu el s-au transformat din generalităţi banale în discuţii despre atracţia pe care o simţeam amândoi.
     Doar când mă uitam la nodul lui de la cravată care stătea strâns aproape de omuleţ şi la faţa lui rasă, simţind adrenalina situaţiei survolând în jurul nostru,  undeva în zona dintre picioare simţeam o zvâcnire necontrolată. Poate că de vină nu a fost acel latte pe care mă gândeam că o să îl beau dar n-am mai apucat… ci menta din Missionary’s Downfall, ritmurile muzicii pe care mi se învârteau creierii şi buzele lui care sorbeau un alt coktail.

     Ar fi fost drăgut să futem povestea printr-un futai dar minutele au zburat atât de repede în compania lui încat la un moment dat s-a facut mult prea târziu pentru orice fel de posibilitate. Dar aşa cum spunea cineva odată : N-au intrat zilele în sac ! zău aşa…

3 comentarii:

  1. Trebuie sa recunosc ca ai un oarecare talent la scris. Cu toate acestea, descrierea cu lux de amanunte a partidelor tale de sex - departe de a fi excitanta sau interesanta - este o punere a poalelor in cap specifica lumii "ghei" (pe care eu o deosebesc de lumea gay - in care mai gasesti - extrem de rar, dar gasesti - si oameni de calitate). "Gheilor" le place sa isi exhibe exerientele sexuale. Se pare ca au asta in sange. Fraze de genul : "Si cat o avea?", "Ce ati facut?", "Da-mi si mie id-ul / numarul lui ca nu m-am mai f.. de o luna si fierb hormonii in mine" sunt nelipsite din inventarul acestor adevarate "profesioniste" ale exhibitionismului. Ca si colectiile de numere de telefon, de altfel. "Gheilor" nu le place stabilitatea. De obicei un madular este utilizat o sigura data. Cand se ajunge ca un madular sa fie utilizat a doua sau a treia oara, asta tine de domeniul miracolului sau inseamna ca "pe vreme de furtuna, orice port e bun". Cu o frenezie demna de o cauza mai buna, "gheiul" incepe chiar de a doua zi cursa pentru gasirea unui madular (sau posterior - dupa caz) proaspat. Asta, bineinteles, sub masca "discretiei si cumpatarii in alegerea partenerului". Orice "ghei" care se respecta are la activ nenumarate "relatii sincere si stabile". Cu cat mai multe madulare si posterioare, cu atat mai bine. Vechile madulare sunt recuperate si refolosite doar cand este "seceta" mare de madulare noi. Spui ca esti bisexual, ca ai nevasta si copil, dar de fapt suferi si tu de aceasta meteahna. Cat despre notiunea de "bisexual", aceasta este doar o denumire pur stiintifica data celui care, ocazional sau nu, isi aduce aminte ca mai exista si altceva in afara de madulare de diverse dimensiuni. Eu nu cred in notiunea de "bisexual", oricat de "activ" sau de "casatorit si discret" este un astfel de om.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Anonimule... Nu inteleg ce anume cauti pe blogul acestui domn ? Daca vrei sa faci morala, sa faci analiza psihoanalitica du-te la o facultate de psihologie si explica-le asta studentiilor, dar nu noua ! Nu iti convine ceea ce citesti, du-te la biserica, da-te cu capul de toate icoanele, tine post ca majoritatea ipocritilor din Romania si nu numai. Sanatate !

    RăspundețiȘtergere